time's changing

Ea: De ce-l suni? Lasa-l in pace, are prietena. Te rog, iti zic asta pentru binele tau...

Eu: De ce nu? Pot sa mor azi, pot sa mor maine. Pot sa mor peste 2 ani. Pot sa mor... oricand. Si de ce sa nu fac de toate, de ce sa nu trec prin toate, decat sa mor cu gandul ca nu am facut ce-am vrut?

Ea: Si ai ales sa-l suni pe el?... Tocmai pe el?

Eu: Trebuie sa ne vedem.

Ea: O sa creada ca esti obsedata.

Eu: N-o sa creada. El a zis a sa-l sun.

Ea: Si tu faci ce zice el?

Eu: Vreau sa-l vad.

Si asa a fost. Si l-am vazut. Si parca n-am mai simtit la fel, deci e bine. Prietena lui e draguta, bineinteles, nu se compara cu mine, si ma bucur. Daca eu nu sunt ceea ce vrea el, de ce sa nu las pe altcineva sa incerce... ? Eu am incercat si n-a mers. :)

love lasts forever, lovers don't.

draga m,

esti un mincinos. "nu vreau sa-ti fac rau, nu sunt ca ceilalti" , serios ?! vrei sa-ti trimit toate convorbirile?.... "nu o sa te fac sa suferi niciodata" , asta iti spune ceva?... iti place sa minti? banuiesc ca da, avand in vedere ca m-ai mintit tot timpul. "eu chiar te plac" , stii ca te-am crezut?

ma doare, sa stii. ma doare... foarte tare. credeam ca sunt ok, dar nu sunt. imi tot repet in gand "treci peste", dar nu pot. nu stiu cum sa-ti explic ce-ai fost tu pentru mine, un fel de... lucru pe care nu l-am putut dobandi niciodata!... un baiat care m-a citit din prima, care mi-a dat "diagnosticul" fara sa-mi faca "analizele". tu ai fost ratiunea mea, atunci cand nu intelegeam nimic. tu ... m-ai mintit. eu nu te-am mintit, n-am avut taria. n-am avut curajul ala, incat sa-ti spun "nu te plac" sau "nu tin la tine nici macar un pic"... pentru ca nu aveam de ce sa mint atata timp cat era adevarat.

si stii ce ma mai doare? ca nu mi-ai dat o sansa. in loc sa mi-o dai, ai irosit-o. dar banuiesc ca asa merg lucrurile acum. arati ca-ti pasa, ca mai tarziu sa zici "hahaha, looser, am glumit". pacat ca tu nu mi-ai spus de la inceput cum e faza asta. pacat , pacat. pff, fuck this, incepeam sa te iubesc.

pa,

r.

that's the life.

Da, stiu ca par ciudata, chiar sunt. Si-mi place ca sunt ciudata. Imi place cum sunt. Cand ma uit in jur si vad cum sunt ceilalti, cum reactioneaza, cum privesc ei viata si cum vorbesc, imi permit sa-i judec si sa zic "asa nu". Ma gandesc la viata mea, familia si prietenii mei, lucrurile pe care le detin si asa zisii baieti pe care i-am placut. Si uneori as prefera sa ma fii nascut in alta familie, dar cand imi dau seama ce as pierde, intreaga mea ratiune ar disparea odata cu amintirile si momentele petrecute impreuna; imi iau repede gandul. Ce daca tatal meu e asa? Ce daca ma uraste? Am atata iubire in viata mea ... care compenseaza tot. Ce daca exista si oameni de care imi e frica? Odata si-o data o sa dispara toata frica asta... si in loc de frica o sa fie curaj. Pentru ca inca nu l-am dobandit. Ce daca exista persoane care ma urasc, care ar fii in stare sa ma barfeasca peste tot? Ma doare, defapt, dar mai bine le las sa vorbeasca, nu vor stii niciodata cum sunt eu fara sa ma cunoasca.

Prietenii mei sunt super. Cei mai buni. Speciali, unici. Nu pot sa jur ca o sa pot sa-i tin langa mine pentru totdeauna, prietenii mai si pleaca, se intorc... Ideea e ca prietenia mea o vor avea tot timpul.